Domnule Doctor, ne pare bine să vă avem alături de noi astăzi, la începutul seriei noastre. Cu trecerea timpului, ați ajuns să vă identificați mai mult cu apelativul de Dr. Bogdan Andrei, sau antreprenorul Bogdan Andrei?

Îmi place sa mă identific ca medic și doar atat. Adevărul însă este că am făcut și cursuri pentru a nu mai intervenii așa mult în administrarea zonei operaționale a clinicii pentru ca eram tentat constant să “mă bag” peste cei care fac asta în mod curent.

Cum a început drumul dvs. în medicină?
Aici chiar nu știu să îți zic! Nu am avut pe cineva în familie și cred că în final alegerea a fost făcută prin eliminarea celorlalte variante. Matematica nu era materia mea preferată, și chiar am picat BAC-ul la ea. După ce am luat BAC-ul din toamnă, m-am gandit ca aș vrea să merg la Medicină. Până în momentul admiterii, am fost aproape convins de faptul că voi merge la Medicina Dentară. Totuși, în ultimul moment m-am răzgândit și am simțit că trebuie să dau la Medicină Generala, ceea ce am și făcut și reușit.

Ortopedia a venit ca o decizie ratională, gândindu-mă care dintre specializările oferite îmi vor da libertatea de a lucra cât mai mult ca și rezident. La polul opus era chirurgia cardiovasculară, unde procesul de învățare ar fi luat foarte mult timp și unde cel mai probabil nu aș fi reușit sa fac multă practică. La Ortopedie, având multe cazuri de entorse, fracturi, traumatisme, mai ales în spitalele de urgență, reușești sa deprinzi niște aptitudini destul de rapid.

Unde ați făcut rezidențiatul și ce medici v-au ajutat să vă formați? 
Facultatea am facut-o în Târgu Mureș, la terminarea ei am venit direct la București, unde am început rezidențiatul în Ortopedie la Spitalul Pantelimon, pentru primii 3 ani. Apoi am plecat la Spitalul Elias pentru un an, și la final la Floreasca unde am continuat și anii de specialitate.

În rezidențiat trebuie sa ai puțin noroc și eu din fericire am avut acest noroc. La Pantelimon am început rezidențiatul cu doi îndrumători foarte buni, care din păcate s-au stins din viață. Profesorul Orban de la Elias m-a ajutat să înțeleg arta chirurgiei fiind un chirurg ortoped desăvârșit. De asemenea, climatul propice care exista la Spitalul Floreasca și în care toți ne simțeam o echipa a fost meritul Profesorului Gheorghe Popescu, din a cărui secție am făcut și eu parte. Este foarte important să existe un astfel de spirit de echipa, pentru ca altfel presiunea care deja există și este dată de sistem poate fi amplificată de n ori și ajungi sa nu-ți poți face treaba. Am înțeles acesta importanța de atunci și îmi place să cred ca am reușit sa aplic conceptul de echipa și în Centrokinetic.

În cursul specializării dvs. ca ortoped și mai exact ca și chirurg de traumatologie sportivă, am numărat ca ați avut un număr de 63 de cursuri de specializare în afara țării. Cum de nu ați rămas în altă țară?
Crede-mă că am primit multe oferte, și chiar oferte foarte puternice.

În final, pentru mine răspunsul este destul de simplu. Nu am simțit nevoia sa plec, pentru ca am reușit aici. Muncind mult și având și o doză de noroc, nu am avut mari neajunsuri în zona profesională , așa că singurul motiv pentru care as fi plecat ar fi fost nivelul de trai sau viața socială din țara respectivă. Însă renunți la destul de multe când pleci în altă țara, inclusiv la familie, unde eu am avut o situație aparte, ambii mei părinți fiind afectați de cancer de colon și eu a trebuit sa am grija de ei. Așa a trecut și timpul și eu am reușit să mă afirm și medical și în business, așa că acum nu aș mai avea motive să plec, doar dacă poate un copil ar pleca si m-aș duce și eu după el.

În timpul programului haotic de la Spitalul Floreasca, cum și cand ați reușit sa construiți business-ul pe care-l aveți în prezent?
La fel ca în perioada rezidentiatului meu, am avut un mare noroc să întâlnesc oameni care m-au ajutat enorm. Cu o parte dintre kinetoterapeuți mă cunoșteam deja, pentru că trimiteam pacienții la ei după intervenții, asa că am putut să formez o echipă puternică în zona aceasta. Echipa de management am cunoscut-o treptat și am convins-o să vină să lucreze alături de mine. Am reușit la început să ne vedem fiecare de aria lui, eu consultând și operand, ei avand grija de buna funcționare a clinicii. Cu timpul am început să mă implic din ce în ce mai mult în clinică și de cateva ori mi-am luat niște “palme” serioase datorită avântului meu încrezător cum că ”știu eu cel mai bine ce trebuie făcut”. Cu timpul înveți să iei decizii împreună cu alții, sa lași lucrurile pe care nu le știi în seama celor mai avizați și să fii cel mai bun pe domeniul tău.

Cum arată o zi din viața dvs.?
O sa râzi, dar nu cred că muncesc așa de mult.

Cea mai plină zi a mea este cea de marți, unde am consultații de la 8 la 5. În rest, nu consult mai mult de 6 ore pe zi iar vinerea operez toată ziua. Din fericire, am reușit să construiesc o echipă care să coordoneze cea mai mare parte a business-ului Centrokinetic, astfel că eu doar mai verific niște mailuri de la ei în fiecare zi sau asist la ședințele lor.

Care este viitorul Centrokinetic?
Planurile noastre de viitor sunt destul de bine stabilite.

Aici pot să îți spun că până în septembrie vom avea o infuzie mare de capital cu ajutorul căreia avem de gând să deschidem încă trei clinici, peste cele două deja existente. Vom acoperi toate sectoarele Bucureștiului.

Rolul meu este sa măresc echipa de management, astfel încât să îi las pe ei să se ocupe de dezvoltarea acestei rețele.