Podcast UMFCD
Prof. Univ. Dr. Dragoș Vinereanu
Societatea Antreprenorială Studențească a UMFCD din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din București, continuă seria de podcast-uri cu și despre personalități de renume ale comunității medicale academice.
Am avut deosebita plăcere și onoare, să îl avem alături de noi pe domnul Prof. Univ. Dr. Dragoș Vinereanu, Președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.
Prof. Univ. Dragoș Vinereanu este medic cardiolog, cercetător de prestigiu în domeniul cardiologiei și șeful secției de cardiologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. Sunt aproximativ 30 de minute în care vom regăsi principiile care i-au călăuzit întreaga activitate profesională universitară cât și activitatea de peste 20 de ani în cardiologia intervențională.