BEYOND THE FUTURE

Evenimentul care îi îndeamnă pe români la inovație

13 personalități din domeniul inovației tehnologice își vor împărtăși ideile cu cei entuziaști sau curioși pe 16 septembrie 2021, la MATER Biblioteca de Materiale din cadrul NOD Makerspace (Splaiul Unirii nr.160), în cadrul Beyond the Future, primul eveniment hibrid marca TEDxInovatorilorStreet, organizat de Inventikus, clusterul dedicat susținerii și promovării invențiilor românești. Acestora li se vor alătura și trei invitați speciali care au pus bazele unor noi domenii și perspective ale cunoașterii în România, Dumitru Prunariu – primul cosmonaut român, Mitrița Hahue – directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) și Marius-Ioan Piso – președintele Agenției Spațiale Române (ROSA). 

Astfel, reuniți de pasiunea comună pentru a realiza ceva care să facă o diferență reală în societate, personalitățile care vor inspira publicul la TEDxInovatorilorStreet sunt Andrei Botescu – fondatorul Atelierelor Pegas, brandul românesc de biciclete, Olivia Vereha – fondatoarea Code4Romania, o comunitate de oameni care dezvoltă soluții IT ce rezolvă probleme ale societății, Ștefan Bușnatu – medic și directorul Centrului de Inovație și Sănătate Digitală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Raluca Balaci – directorul executiv al UiPath Foundation, organizația primului unicorn românesc, care sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate, Alexandru Budișteanu – creatorul VisionBot, un robot care îi ajută pe inventatori, studenţi sau tineri antreprenori să producă echipamente electronice acasă și Andrei Cioroagă – cofondatorul RecoMedica, platforma medicală dedicată prevenției și triajului medical.

Lista speakerilor este completată de Adela Serghiescu – președintele Asociației pentru Sprijin Emoțional și Psihoterapie, Dragoș Bordescu – inventator MindLoop, Cătălina Moleavin – președintele Transilvania Toastmasters, Romulus Oprică – fondatorul BrandBerry, Vlad Măcelaru – inventatorul ClarK, Sorin Axinte – inventatorul Hyperpragma și Cătălin Toncea – business development manager Inventikus. 

Participanții vor putea pătrunde mai adânc în tainele celor mai recente progrese tehnologice ale inventatorilor români datorită unei expoziții găzduite în recepția NOD Makerspace, unde partenerii și unii dintre speakeri vor avea standuri la care invențiile și inovațiile lor vor putea fi analizate în detaliu.

Conferința se va desfășura atât online, cât și offline, iar participanții vor putea achiziționa bilete pornind de la 10 euro la 85 de euro, în funcție de pachetul ales.

Mai multe detalii pot fi găsite accesând site-ul oficial.